Avionul de azi – Aerolite 103

Aerolite_103_01

Este avionul pe care ni-l putem permite, pe care îl doresc pentru simplul motiv că zboară şi îl pot cumpăra fără un efort deosebit. Cu toate acestea aş putea afla mai întâi câte ceva despre Aerolite 103.

Aerolite 103 este un avion fabricat în Statele Unite ale Americii de către Aero-Works. El se încadrează în categoria avioanelor ultra-uşoare, deci îl pot pilota cu licenţa de zbor pe care o deţin deja (sau pe care o pot obţine în urma unei şcolarizări de specialitate cu un cost total de aproximativ 6500 euro).

Aerolite_103_03

Istoria acestui avion începe în 1996, când pasionatul de aviaţie Terry Raber doreşte şi începe să construiască un avion care să ne poată aduce tuturor plăcerea zborului cu motor. Terry Raber construieşte şi vinde avioane ultrauşoare încă din anii ‘90, totuşi ştia că este loc de mai bine. El dorea un avion perfect. După studii amănunţite, a preluat de la restul aeronavelor ultra-uşoare tot ceea ce era mai bun (din punct de vedere conceptual) şi a integrat în Aerolite 103. Prototipul a debutat la celebra întâlnire din Oshkosh (Wisconsin SUA) în 1997. Avionul a primit premiul de cel mai bun aparat de zbor din categoria avioanelor ultrauşoare. Până în 2012, Terry a produs acest model de avion, dar în cele din urmă a luat decizia de a înceta activitatea, producţia avionului fiind în cele din urmă preluată de o companie ce îşi are baza operativă în DeLand, Florida.

Avionul se produce respectând standardele de calitate din domeniu. Astfel suntem asiguraţi că vom zbura în siguranţă de fiecare dată. În cele din urmă tot factorul uman contează, modul în care exploatăm avionul şi îl întreţinem.

Aerolite_103_04

Ce doresc să remarc este faptul că acest avion are un consum mediu orar cuprins între 7,5 l – 16 l/oră în funcţie de motorizare ce variază între 28 CP şi 50 CP. Viteza maximă este de 110 km/h, viteza ascensională între 2,5 m/s şi 5 m/s, de asemenea în funcţie de motorizare.

Pentru mai multe detalii referitoare la specificaţiile aparatului şi modul în care vei putea achiziţiona unul, poţi accesa site-ul producătorului.

De asemenea dacă doreşti să afli ceea ce spune legislaţia noastră în ceea ce privesc aeronavele ultrauşoare, poţi începe documentarea cu legislaţia referitoare la reglementarea domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultrauşoare sau după cum mulţi zburători îl cunosc: RACR-LPAN ULM.

De asemenea site-ul Autorităţii Aeronautice Civile Române, îţi vine în ajutor cu tot ceea ce ai nevoie să cunoşti din punct de vedere al deţinerii şi operării unei aeronave.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.