Avionul de ieri – MIG 15

Mig15_00

MIG 15 (în cod NATO: Fagot) este unul din primele avioane de vânătoare reactive. A scris o pagină de istorie şi acum rar mai vedem zburând unul la un meeting aerian, iar de fiecare dată când îl vedem saltă inima în noi de plăcere.

A fost unul din primele avioane cu aripă în săgeată ce a avut succes ca avion de vânătoare. La începutul introducerii sale în serviciu depăşea în performanţă multe din avioanele inamicilor. Mai jos te las să vizionezi un film ce ne aduce aminte de frumuseţea acestui aparat de zbor.

MIG 15 a fost fabricat în număr foarte mare, mai mult de 18.000 de aparate au fost construite atât pentru USSR cât şi sub licenţă în diverse ţări de pe mapamond. Printre alţii, România a avut în dotarea armatei astfel de avioane de vânătoare.

Prima generaţie de avioane de vânătoare propulsate de motoare cu reacţie au apărut la scurt timp după terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Din acea categorie face parte MIG-9. Dar fiind la început, acest avion avea multe probleme în ceea ce priveşte design-ul şi performanţa în zbor.

Treaba a mers totuşi din ce în ce mai bine. În altă parte a continentului, în Marea Britanie, Rolls-Royce o ducea foarte bine, fabricând motoare performante şi de încredere. Astfel ca o consecinţă logică din punct de vedere democratic, domnul Mikhail Khrunichev şi designer-ul de aeronave A.S. Yakovlev au plecat în Marea Britanie de unde au cumpărat licenţa şi schiţele necesare fabricării motoarelor Rolls-Royce. Odată ce designul acelor motoare a fost adaptat funcţionării în condiţiile climatice din USSR au putut fi folosite pentru a propulsa ceea ce avea să devină MIG-15.

Scopul iniţial a fost de a produce un avion interceptor, destinat protejării faţă de avioanele de bombardament. Avionul trebuia să aibă o autonomie de 1200 km şi o viteză de zbor de 1000 km/h.

Astfel, pornind de la design-ul MIG-ului 9 s-a ajuns să se încorporeze un motor nou mai puternic, s-au utilizat aripi în săgeată. Acest lucru face ca avionul să aibă performanţe mai bune la viteze trans-sonice comparat cu avioanele convenţionale. La fel ca şi F-86 Sabre, avionul american omolog, MIG-15 încorpora în designul său elemente ce erau rezultatul cercetărilor germane din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

MIG-15 a fost utilizat de către China în anii ‘50, ocazie cu care a avut loc una din primele bătălii aeriene ce aducea laolaltă două avioane de vânătoare cu motoare reactive. În aceeaşi perioadă izbucnea războiul din Korea, unde MIG 15 a fost folosit în luptă. Cu această ocazie avionul şi performanţele sale a uimit mare parte din lumea occidentală, deoarece era un avion foarte avansat pentru acea vreme întrecând cu mult tehnica din occident.

Dacă doreşti mai multe detalii şi istoria detaliată, poţi începe documentarea cu această pagină.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.